Jurnalul unei blonde 3 - Capitolul 1


Duminică, 6 Mai, 2012, Portugalia

Răsturnări de situaţii


Au trecut două luni de la începutul unei relaţii de "amici cu beneficii" cu Mati şi mă bucuram de fiecare secundă cu el. Eram relaxată, fără stresul unui iubit care nu trebuie supărat, cu care trebuie să munceşti ca să faci relaţia să meargă. Nu-mi convenea ceva, îi spuneam, la fel şi el, şi în loc să ne certăm fiecare era de acord că era doar părerea celuilalt, nu trebuia să ne ambiţionăm să îl convingem pe celălalt.

Sexul era bun, chiar foarte bun, asta pentru că făcea tot ce-mi plăcea, chiar şi când l-am rugat să mă lege de mâini şi de picioare, sau să mă plesnească sau muşte, sau să folosească jucării cuminţi, părea chiar că ştie ce face şi că îi făcea şi lui o la fel de mare plăcere. La fel şi după ce terminam, discuţiile erau lejere ca şi când am fi fost doi amici care-şi beau cafeau şi care îşi povestesc ziua, nu care stăteau goi sub plapumă. Mati îşi lăsa fetiţa cu mama lui care era mereu fericită să stea cu nepoata ei. Mama fetiţei murise la 1 an după naşterea fetiţei, pe care o chema Lina, într-un tragic accident, amintirea ei părea destul de dureroasă şi am încercat să nu vorbesc despre subiect prea des.

Ne-a făcut cunoştinţă săptămâna trecută, şi ieri am mers la o plimbare pe plajă. M-a prezentat ca "o prietenă" şi a părut să accepte destul de uşor situaţia. Lina e frumoasă foc, seamănă mult cu Mati, e foarte sociabilă şi ne-am înţeles de minune. Aşa că azi am avut plănuit un picnic pe acoperişul blocului meu. Am încercat să fac o prăjitură potrivită pentru un copil, şi se pare că am şi reuşit, tarta cu fructe a fost un succes. Sandvişurile au fost mult prea multe, iar ei au adus sucul. Ne-am simţit bine, până când am primit telefonul de la C. Mi-a zis că mâine are avion la ora prânzului şi o cameră rezervată la un hotel în apropiere, nu-mi prea dădea de ales sau nu conta dacă aveam ceva împotrivă, ea voia să mă vadă şi să vorbim. Se pare că nu am reuşit să o conving prin telefon că ea nu e ceea ce caut.

Începuse să-mi placă stilul meu de viaţă, eram liniştită, nu aveam niciun stres. La muncă barul se dezvolta spre ceva mai de top, iar Mati încerca să deschidă o poziţie de Asistent de Manager şi să mă angajeze pe mine pe locul respectiv. În luna ce urma avea planuri cu şeful să cumpere spaţiul de lângă şi să spargă peretele. Aşa ca poziţia de asistent urma să se deschidă după ce lucrările ar fi fost gata. Mati plănuia ca totul să se fie gata în 2 săptămâni, iar propunerile se aflau deja pe masa şefului, urmând să ia o decizie în câteva zile. Mati fiind un simplu angajat, propunerea trebuia sa treacă şi pe la fostul Manager, aşa eram mai liniştită că numele meu nu era ataşat de un favor, ci mai mult de merite şi puterea mea de muncă din ultimele luni. Totul cădea la locul lui, aşa cum plănuisem, aşa cum îmi doream.

Dar venirea lui C. mă dădea peste cap. Nu îmi dădea peste cap planurile, nu avea cum, doar liniştea şi siguranţa pe care o simţeam erau în pericol, depinde de ce avea să-mi spună. Mi-era dor de ea, da, dar o discuţie serioasă mă speria. Nu voiam s-o rănesc, dar cu siguranţă nu voiam nici să îi dau speranţe false. După ce-am închis telefonul s-a observat schimbarea mea de atitudine, iar masa fiind terminată de ceva timp, Lina şi Mati n-au mai stat mult. M-a sărutat mai mult pe obraz la plecare şi m-a lăsat cu gândurile mele, promiţând că mă sună în seara asta. Mâine avea să fie o zi stresantă, iar eu trebuia să clarific şi să plănuiesc ce aveam să-i spun lui C. Nu va fi uşor, dar cumva mă bucuram s-o văd.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu