Jurnalul unei blonde - Capitolul 13


Sambata, 15.iulie.2008, ora: 13.40
Petrecerea
Sunt foarte obosita, in ultimele 2 saptamani a trebuit sa alerg de colo colo pentru petrecere si aseara a fost prima zi in care m-am distrat dupa atata timp. Dar as vrea sa incep cu inceputul, caci pana aseara s-au intamplat mai multe lucruri.
Dupa ce i-am dat vestile bune lui Mircea, s-a bosumflat. L-am tras de limba sa-mi spuna ce are si intr-un sfarsit mi-a zis: “O sa te ajut cum pot cu petrecerea, sper sa te distrezi de minune, iar in excursie… sper sa faci o groaza de poze ca sa vad si eu cum e acolo”. Nu mi-a luat mult sa-l conving ca v-a veni cu mine, i-am zis ca fara el nu ma duc nicaieri, dar, daca nu ma duc la petrecere, ai mei o sa se supere pe mine, iar daca nu merg in excursie o sa-l urasc pentru totdeauna. Simplu, nu? (Manipulatoare mica ce sunt)
Acceptandu-si soarta, nu prea bucuros, ne-am pus pe facut planuri cu zilele ce vor urma. Aveam de dat telefoane tuturor invitatilor pentru a-si confirma sau infirma prezenta. Am facut lista in 2, una mie, una lui si ne-am pus pe treaba. A doua zi am luat-o de la capat. S-a comportat ca o adevarata secretara, foarte civilizat si diplomat, chiar si cu cei mai nesimtiti dintre ei. O sa ii intalneasca la petrecere pe toti cei cu care a vorbit la telefon.
A trebuit sa-i dau cheia de la casa, pentru ca pana a terminat el lista eu am facut cateva dintre drumurile pe care le aveam de facut si eram mult mai linistita daca-l stiam ca e acasa cand ma intoarceam. Prima sapatmana s-a dus asa de repede ca nici n-am simtit-o, iar in a doua au fost mai mult retusuri. Am fost de cateva ori la mama ca sa-mi ia masuri pentru rochia rosie pe care mi-a facut-o personal. O plimbare cu Mircea la cumparaturi pentru noul lui costum, pantofi si cravata rosie ca rochita mea.
Am avut foarte putin timp pentru noi, iar seara eram asa de obositi ca am ajuns sa adormim si imbracati, iar sexul… nu prea mai era.
Petrecerea a fost minunata, iar mama a fost incantata. Rochia mea a fost o adevarata capodopera, pe care am purtat-o si pe podium, alaturi de mama la rugamintile ei. Ce-i drept ca-mi face placere sa-i prezint hainele, mai ales ca i-am fost manechin atatia ani de zile. Mircea s-a aratat si el de-a dreptul incantat de cum aratam, si el era foarte elegant si foarte hot, sau poate pe amandoi ne lovisera hormonii care n-au mai produs endorfina de ceva timp.
Pana la sfarsitul petrecerii ajunsesem sa ne dezbracam din priviri, atingeri fierbinti pe sub masa, soapte dulci in ureche, am rezistat foarte greu pana s-a terminat totul, dar imediat dupa ne-am suit in masina si am pornit in viteza spre casa. Drumul s-a incins de sarutari aprinse la semafoare si cand in sfarsit am ajuns parea ca n-o sa mai ajungem in casa, ci o sa ramanem in curte.
Mi-am adus apoi aminte de rochie, am dat-o cu grija jos si am pus-o la loc sigur. Dupa aceea nimic n-a mai contat, “all hell broke lose”… Eram flamanzi si ne savuram la fiecare sarutare, ma repezeam la gatul lui si-i muscam incet pielea transpirata. I-am dat jos hainele fara sa clipesc, il doream cu fiecare milimetru din corpul meu si l-am avut, l-am avut toata noaptea, l-am avut pana cand cerul a inceput sa se lumineze, iar corpurile noastre au inceput sa prinda contur in iarba din gradina mea. Am intrat apoi in casa si ne-am trantit in pat extenuati.
Am dormit pana acum cateva minute, el inca doarme…ca de obicei. Luni pornim in excursia pe care o meritam cu varf si indesat. Dupa atata sex avem nevoie si de relaxare, nu?

Un comentariu: